Seara tarzie se lasa linistita peste orasul amutit. Curand, ne-a cuprins si pe noi. Noi, dar care noi? Noi suntem toti, mai mici sau mai mari, diferiti, dar la fel. Noi suntem noi doi, zambim, ne iubim..
Eram in casuta de la marginea orasului. Micuta, dar incapatoare pentru amandoi. Inceputul toamnei era conturat de vantul ce batea in geamuri, ce misca copacii, ce suiera romantic la ureche, cuprinzandu-te cu zeci de fiori.
Steateam amandoi, eu in bratele tale, uitandu-ne pe geam. Stelele straluceau, chemandu-ne in abisul miracolului. Luna ne zambea, aruncandu-mi raze de fericire pe par. Insa tot acest miracol fu curand acoperit de nori. Nori mari, desi, plini de suparare. Ca-n povesti, ploaia crunta incepu. Batea puternic, vrand parca sa ne darame. Dar suntem puternici, tu pentru mine, iar eu capatandu-mi puterea cu tine. Curentul cazu. Ochii insa ne luminau. Sticleau, imprastiind iubirea peste tot.
Am aprins mici lumanari, punandu-le in forma de cerc in jurul nostru. In curand, lua forma unei inimi mari, o torta a sufletului. Un tunet ne-a apropiat. Buzele ni s-au impreunat, mainile tale erau peste tot, atingandu-mi parca sufletul. Un sarut, un fulger, un geamat, un tunet. Ma dezmierdeai cu cuvinte simple, aducandu-ma in pragul extazului. Ne dezbracam usor, ne sarutam, ne simteam unul langa celalalt. O soapta spusa usor mi-a ajuns pana in suflet. Dansul nostru incepu usor, in timp ce ploaia continua sa spele orasul de dorinta fierbinte a omenirii.
Un ultim fulger, un ultim tunet, prima clipa de frenezie. Un ultim sarut, o ultima atingere, prima noapte de amor..



- pentru tine, cel ce ai ramas in urma.. -