Ma uit in ochii tai si imi vad reflexia in ei. Stiu ca esti al meu, dar nu te pot avea… Te strang in brate. Imi raspunzi la imbratisare. Stam asa vreo 2 minute. Nu te-am mai imbratisat de mult, mi-a fost dor de tine. Chiar simteam nevoia sa te strang in brate, asa cum o faceam pe vremuri… Mai in gluma mai in serios ne-am trezit imbratisati. Ne dam drumul si ne uitam unul la celalalt fix, fara sa clipim. Ma vad in ochii tai, dar imaginea mea e stearsa. Ochii tai caprui au vazut multe chipuri ca ale mele, dar dintre toate pe al meu il reflecta acum. Dar de ce tocmai acum?

Vorbim ca in vremurile bune, despre ce am mai facut, ce am mai vazut, radem, inocent si sincer, incercam sa aratam o alta masca. Mi-era dor sa rad cu tine, sa rad sincer…

Stai langa mine pe canapea, dar mi se pare ca esti atat de departe de mine… Sorbi din paiul acela negru din sticla de suc cu buzele tale carnoase. Iti spun ceva, iti intorci privirea spre mine, dar nu aud ce-mi raspunzi. In tot zgomotul acela singurul lucru pe care il aud sunt bataile inimii mele. Incerc sa le temperez de frica sa nu le auzi si tu, sa nu-ti dai sema ca sentimentele mele pentru tine nu s-au schimbat, desi fata de tine par cea mai sincera amica. Te apropii de urechea mea si imi repeti soptit ceea ce imi spusesei si mai devreme. Iti simt respiratia calda pe gatul meu. Inchid ochii si imi apare in fata chipul tau dulce din noptile cu luna plina, cand lumina se reflecta prin jaluzele in camera noastra, cand stateam intinsa in pat, iar tu langa mine, te sprijineai pe o mana si cu cealalta imi mangaiai fata, imi spuneai ca sunt urata, ca sunt urata TA!

Imi intorc capul, neintentionat si intalnesc fata ta de copil, in ciuda faptului ca ti-ai lasat barba si perciunii sa creasca. Buzele noastre sunt atat de aproape si totusi nu se ating, respiram in acelasi timp. Ne indepartam si zambim. Nu e zambetul nostru. Sorb o gura din sticla de suc. Incerci sa-mi spui ceva, dar te opresti. Ma intorc spre tine cu o privire nedumerita, te uiti in ochii mei pentru o secunda, imi cuprinzi chipul cu palmele si iti apropii buzele. Inchid ochii si am senzatia ca timpul se opreste in loc. Te simt atat de aproape… Te departezi si te uiti din nou in ochii mei, de data asta cu o privire grava, serioasa: “- Nu e bine ce fac, dar nu ma pot abtine.” Ma saruti. Deschid ochii, ai tai sunt inchisi. Tot ce simt e un fior ce imi strabate tot corpul si un gust dulce. Sunt buzele tale pe care nu le mai sarutasem de mult, le uitasem gustul. O lacrima mi se prelinge pe obraz. Mi-a fost atat de dor de fiecare particica a corpului tau, incat ma multumesc si cu o imbratisare din partea ta. Iti mangai chipul desi am ochii inchisi. Iti stiu pe de rost fiecare linie a chipului. Obrazul tau cauta causul palmei mele si se alinta. Deschizi ochii, ti-i sarut, iti sarut fruntea…

Se aud pasi, ne departam brusc, din reflex. Ne uitam unul la celalalt, tanjim dupa inca un sarut. Oare ne e permis? In momentul asta as renunta la tot pentru 5 minute de fericire alaturi de tine…

Nu e bine ceea ce facem si o stim bine amandoi. In naivitatea noastra vrem sa ramanem prieteni, ne cunoastem bine, vorbim fara sa rostim vreun cuvant, dar in acelasi timp lasam loc de mai mult intre noi. Tanjim unul dupa altul, ne dorim sa fim ca inainte. Dar nu se mai poate. S-au spus multe, s-au adancit rani din trecut, un abis s-a deschis intre noi, un abis pe care nu-l vom trece niciodata. Daca eu risc si sar inspre partea ta, desi ma agat de o speranta, mainile imi aluneca usor, cad in gol, ma prabusesc. Ma ridic incet, incet si exact cand ajung din nou sus, tu revii si imi ceri sa mai fac o incercare de a trece acest abis. Daca tu risti, nu ai incredere ca eu te voi prinde de mana la timp si nu te voi lasa sa cazi, nu iti voi da drumul si te voi ridica, pana vei ajunge langa mine. Nici sa rupem legaturile definitiv dintre noi nu putem. Ne leaga prea multe lucruri si avem obiceiul de a trai in trecut. Ceea ce suntem noi in prezent e doar o umbra a ceea ce am fost in trecut. Eram NOI, acum suntem TU si EU…

Umbra mea isi va aminti mereu chipul tau. Si chiar daca isi va continua drumul departe de tine, sau alaturi de tine, in calitate de tovaras povatuitor, stralucirea ei se va stinge, va pali din ce in ce mai mult, se va miscora pana cand intr-o zi va ajunge un punctulet mic si negru pe care il vei scrie pe o coala alba cu pixul amintirilor noastre ca sfarsit al inca unei povesti de dragoste…